duminică, 16 martie 2014

DM Haul


Tocmai m-am întors din DM de unde am cumpărat câteva produse pe care doresc să vi le arăt și vouă. Nu o să vă țin mult de vorbă deoarece trebuie să ne bucurăm din plin de sosirea primăverii, să ieșim la aer, să ne lăsăm mângâiate de razele soarelui, să admirăm natura de la cerul senin până la firele plăpânde ale ierbii ce și-au scos acele verzi la soare.

Să revenim la haul acum... :)


Motivul principal al vizitei mele în magazinul DM a fost masca de curățare cu oxigen. Din păcate nu am găsit-o deoarece stocul era epuizat, așa că am ales altceva- mască de curățat cu arbore de ceai și mască anti-aging cu colagen.


Această mască este peel-off, conține arbore de ceai cunoscut pentru proprietățile sale antibacteriene și antiseptice. Produsul este destinat unui ten mixt sau gras. Am găsit masca la ofertă. A costat aproximativ 5 lei.


Îmi place ca o dată pe săptămână să îmi aplic pe față diferite măști ce luptă cu îmbătrânirea pielii. Masca din imagine conține colagen, vitamine, ceai verde și extract de fructe tropicale - un adevărat cocktail anti- îmbătrânire. Am mai folosit o mască asemănătoare și mi-a plăcut deoarece nu a iritat pielea, iar materialul a fost îmbibat cu multă substanță hidratantă, astfel că am folosit-o de două ori. Prețul măștii a fost de aproximativ 5 lei la reducere.


Aveam nevoie neapărată de un șampon. M-am oprit la cel cu cireșe și iasomie de la Balea deoarece miroase frumos și promite că oferă volum părului. Sper să-mi placă! Prețul acestui șampon este de 6 lei pentru 300 ml produs.

Ultimul produs cumpărat este unul destinat procesului de detoxifiere a organismului și de eliminare a kilogramelor în plus.




Deja l-am servit în combinație cu iaurt și vă pot spune că este foarte gustos și sățios.


Îmi place că produsul este natural, deci nu poate să îmi facă niciun rău. De asemenea mă încântă faptul că împiedică absorbția colesterolului și că elimină toxinele din colon. Odată cu sosirea primăverii simt nevoia unei detoxifieri. Voi încerca să mânânc mai sănătos adăugând mai multe legume în meniu și evitând dulciurile.
Vă voi ține la curent cu rezultatele produsului "Silueta perfectă". Numele ales mi se pare foarte bun deoarece toate femeile visează să aibă silueta mult dorită. Din păcate nu toate reușesc... Dar important este să încercăm și să credem că vom reuși!

O zi frumoasă de primăvară vă doresc!
Nu uitați să tratați cu calm și cu optimism orice situație problemă! 
xo xo xo 

6 comentarii:

  1. Sunt curioasa de sampon, eu ma impac tare greu cu unul. Te invit sa imi faci o vizita, poate vei descoperi lucruri utile:
    www.culore.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Voi reveni cu pareri despre sampon. Multumesc pentru vizita! xo

      Ștergere
  2. prima masca ma tenteaza. pe a doua am avut-o acum ceva vreme, dar chiar daca am fost atenta cand am utilizat-o, mi-a iritat ochii :(.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ai ochii sensibili. Mie nu mi-a provocat nicio neplacere.

      Ștergere
  3. Sunt foarte curioasa de cum e produsul de la Fares :) Deci are gust bun? Nu stiu ce am mai avut de la ei si gustul de plante imi provoca greata si am renuntat la el, desi el poate era bun, dar eu nu l-am suportat :( Sa le folosesti cu placere. Te pup

    RăspundețiȘtergere