miercuri, 29 iulie 2015

DM haul: Câteva cumpărături din DM




Ce iubesc cel mai mult la concediu? Pe lângă faptul că îmi place să dorm până mai târziu (◔◡◔), să petrec clipe memorabile alături de cei dragi, îmi place să merg și la cumpărături. Unul dintre magazinele preferate este DM, deoarece acolo găsesc o gamă variată de produse.
Astăzi doresc să vă arăt ce mi-am cumpărat la ultima sesiune de shopping.







  • Șampon Schauma Cream&Oil - un șampon cremos, destinat părului fragil, cu vârfuri despicate; preț - 6 lei;
  • Șampon Syoss Full hair 5 density&volume booster - special creat pentru părul subțire și fără volum; pretinde că are cinci beneficii pentru păr: densitate, volum, rezistență, anti-cădere și stimularea creșterii părului; preț - 20 lei/550ml;
  • Șampon Schauma Nectar Nutrition - promite să hidrateaze părul uscat și tern; nu conține silicon, promite să redea părului proteinele pierdute; are un miros floral foarte plăcut; preț - 6 lei.




  • Săpun lichid Balea - este foarte cremos, conține papaya și lapte; mi-a plăcut foarte mult mirosul de gumă Turbo, una dintre aromele mele preferate; preț - 7 lei;
  • Gel de duș Dove Purely Pampering - ador gelurile de duș de la Dove deoarece sunt foarte hidratante; de această dată mi-am ales varianta cu unt de shea și vanilie; preț - 11 lei.




  • Deodorant spray Tesori d'Oriente cu orhidee de China - pur și simplu ador parfumul acestui produs! Preț - 23 lei
  • Șervețele umede Senza cu ulei de argan - am ales acest produs în speranța că nu doar va curăța pielea mâinilor, ci o va și hidrata; preț - 2 lei.




  • Dontodent bețișoare cu ață dentară - le-am luat pentru a le folosi în timpul călătoriilor; preț - 5,3 lei;
  • Cremă cu gălbenele de la Fares - am ales această cremă deoarece am citit că ajută la estomparea petelor pigmentare; preț - 6 lei.



La raftul cu reduceri am descoperit niște produse care mi s-au părut foarte avantajoase:

  • Deodorant Rexona Ultra Dry;
  • Gel de duș Fa Sensual&Oil Monoi Blossom - cu ulei de argan, marula și migdale;
  • Gel de duș Balea Med - fără parfum, săpun sau alcool; este destinat pielii sensibile;
  • Deodorant pentru haine.
Toate aceste produse pe care mi le-am luat au fost cumpărate deoarece mă pregătesc să plec în concediu. Mi-am mai ales câteva piese basic de la H&M pe care o să vi le arăt într-o postare viitoare.

Să aveți o zi reușită!
Vă pup!
xo xo xo

vineri, 24 iulie 2015

Avon haul: Genți de la Avon




Bună, fetelor!

Ce mai faceți? Sper că vremea prea călduroasă nu vă strică vacanța. În curând voi lua drumul spre mare și voi scăpa pentru câteva zile de atmosfera caniculară din oraș. Cu gândul la această vacanță, am plasat o comandă la Avon, de unde mi-am ales o geantă și un rucsac.




Pentru a lua cu mine toate produsele de care am nevoie atunci când voi merge în vacanță, am ales acest rucsac foarte drăguț și feminin.


Rucsacul are două compartimente: unul mare și unul mai mic, util pentru a-mi ține cheile și telefonul.
Îmi place foarte mult acest articol, de aceea îl voi purta și când voi ieși în oraș, cu o vestimentație sport.

Preț - 40 lei



Răsfoind paginile catalogului, privirea mi s-a oprit asupra unei gentuțe drăguțe, perfectă pentru a fi purtată la serviciu.



Geanta are detaliile foarte bine realizate, este confecționată dintr-un material ușor, dar rezistent. Culoarea acestei genți îmi permite să o asortez cu ușurință mai multor ținute, fie ele mai elegante, fie mai casual.
Preț - 70 lei

Să aveți o zi perfectă!
Pupici!

vineri, 17 iulie 2015

Let's cook: Minipateuri pufoase cu ciuperci



În sfârșit weekend! ... Bun venit, timp liber pentru odihnă și relaxare! :)
După cum bine știți, în weekend îmi place să mă relaxez în bucătărie încercând noi rețete.
Pentru astăzi vreau să vă prezint minipateuri pufoase cu ciuperci.




Pentru aluat avem nevoie de următoarele ingrediente:

500 g făină albă
o lingură drojdie uscată
250 ml lapte călduț
50 g de unt (la temperatura camerei)
100 ml ulei
un gălbenuș de la un ou mare
un praf de sare
o linguriță de zahăr



Se realizează un aluat și se lasă o oră la crescut sau până își dublează volumul.
Se preîncălzește cuptorul.

Se prepară compoziția pentru minipateuri după cum urmează: se călește ceapa până devine aurie, se adaugă ciupercile care se prăjesc ușor. Se condimentează după gust, după care se adaugă verdeață și un ou.

Aluatul se împarte în 8 părți egale și cu ajutorul sucitorului se obțin 8 foi. Acestea se ung cu unt, se suprapun și se întind cu sucitorul, obținându-se o singură foaie, care se porționează în 12 părți. Minipateurile se rulează cu atenție, astfel încât marginile să fie prinse în interior. Peste umplutura de ciuperci se poate așeza o felie de cașcaval, care va oferi un gust mai bogat.




Minipateurile se ung cu ou, se presară semințe de susan și se dau la cuptor la foc mare pentru 20 - 30 de minute.
Se servesc calde.




Poftă bună și un weekend relaxant vă doresc!

xo xo xo

marți, 14 iulie 2015

Câteva cumpărături - sandale de la CCC, deodorant tratament Vichy, ulei de ricin


Salutare, fetelor!

Sper că sunteți bine, vesele și sănătoase. :)
Pentru astăzi m-am gândit să vă prezint ultimele cumpărături. Nu sunt multe, însă sunt produse pe care le găsesc foarte utile.





 De la magazinul CCC shoes & bags mi-am luat o pereche de sandale cu numai 34 de lei deoarece au reduceri substanțiale la mai toate articolele, excepție făcând cele din piele naturală. Încălțările sunt foarte comode și ușoare, fiind perfecte pentru zilele lungi de vară petrecute în oraș, în parc sau la cumpărături. Singurul lucru care nu-mi place este următorul: bareta pe care este aplicat trandafirul se deplasează în timpul mersului. Eu am rezolvat problema cu puțin prenadez. ^_^




Dintr-o farmacie Dona mi-am luat tratamentul - cremă împotriva transpirației excesive de la Vichy. L-am cumpărat în zilele caniculare de săptămâna trecută deoarece deodorantul meu făcea față cu greu temperaturilor mult prea ridicate. Acest tratament se aplică o dată la 7 zile, are un miros unisex care dispare destul de repede. Pot spune că am observat efecte benefice de care sunt foarte mulțumită. Produsul a costat 40 lei.




Am zărit în Cora acest ulei de ricin ecologic și m-am gândit să-l încerc deoarece nu l-am mai testat. Am auzit de nenumărate ori că este bun pentru gene, pentru întărirea firului de păr, precum și pentru piele. Urmează să mă documentez mai bine cu privire la modul în care pot să-l folosesc și să revin cu păreri. Deocamdată îl folosesc aplicat ca atare pe linia genelor și pe cuticule. Produsul a costat în jur de 20 de lei. 



Astăzi blogul meu împlinește 3 anișori. Vă mulțumesc pentru susținere, pentru comentariile mereu politicoase și încurajatoare! Mi-aș dori ca acest blog să fie locul de întâlnire al tuturor persoanelor preocupate de cosmetice, machiaj și sănătate, dar mai ales al acelora ce au un suflet frumos și sunt dispuse să comunice constructiv, astfel încât toate să învățăm unele de la celelalte.

Vă mulțumesc încă o dată! Kisses!
xo xo xo 

vineri, 3 iulie 2015

Favoritele lunii iunie



Pentru astăzi m-am gândit să vă prezint favoritele lunii iunie, produse pe care le-am folosit cu plăcere de-a lungul lunii ce tocmai s-a încheiat.
Chiar dacă Cireșar a trecut așa de repede, nu-i nimic, mai avem două luni de vară, timp în care ne putem bucura din plin de concediu și de vreme frumoasă.

Să revenim la produsele favorite. Trebuie să vă mărturisesc că nu am testat foarte multe produse noi, de aceea nu vă voi prezenta multe noutăți. Sper ca luna iulie să fie ceva mai interesantă și să descopăr noi produse minunate.




1. Rimel Lash Princess de la Essence


- îmi place peria că nu este din plastic dur
- rimelul are o consistență mai uscată, ceea ce îmi place
- lasă genele puțin cam încărcate, însă pe mine nu mă deranjează deoarece insist la final cu o perie uscată ce separă frumos genele
- conferă volum și alungește genele
- costă în jur de 20 lei


2. Corector Maximum Coverage de la e.l.f.


- are grad mare de acoperire
- eu îl folosesc în zona de sub ochi - mi-am cumpărat o nuanță mai deschisă decât cea a tenului meu, astfel încât conferă luminozitate chipului
- este oil free
- se strânge puțin în liniile fine de sub ochi, însă eu îl fixez cu o pudră tot de la e.l.f. special concepută pentru zona de sub ochi, iar rezultatul îmi place foarte mult


3. Bronzer Aura


- este un bronzer foarte frumos, puțin sidefat, ce arată foarte bine pe piele
- se aplică foarte ușor
- a costat 35 lei în DM; îl folosesc de anul trecut și am consumat doar ce se vede în imagine deoarece vine într-o cantitate extrem de generoasă
- Este bronzerul meu preferat!


4. Ojă Orkide


- am observat că ojele Orkide au consistențe extrem de diferite, în funcție de nuanță. Cea pe care v-o prezint  astăzi (nuanța 11) se aplică frumos și uniform. Sunt necesare două straturi. În sticluță culoarea pare cam țipătoare, însă pe unghii arată foarte bine. Chiar am primit complimente în legătură cu manichiura mea atunci când am avut pe unghii această ojă.


5. Perie Tangle Teezer


- descurcă părul foarte bine! Nu știu ce m-aș face fără această perie deoarece părul meu se încurcă foarte repede.
- se spală foarte ușor, de aceea se menține curată fără prea mult efort.
Love it!



6. Toner Tea Tree Water de le Lush


- este destinat tenului gras
- revigorează, calmează și ține sebumul sub control
- poate fi aplicat și pe păr pentru a-l ajuta să nu se mai îngrașe repede
- poate fi cumpărat de pe site-ul www.produsecosmeticelush.com/ro/, în cazul în care vă întrebați de unde îl puteți achiziționa


7. Spray de corp Dark Kiss de la Body Luxuries


- l-am luat ca parte dintr-un set de pe Miniprix, însă nu se mai găsește pe site... din păcate
- miroase foarte bine și are o aromă ce persistă mai mult față de cele de la Avon



8. Spray pentru picioare Avon Foot Works


- este revigorant
- are un miros plăcut
- îmi place să-l folosesc pe picioarele obosite deoarece oferă o senzație răcoritoare


9. Cremă After Sun de la Avon


- crema aceasta este GENIALĂ! Calmează pielea arsă de soare și ajută la vindecarea acesteia. 
- Sora mea a descoperit-o și de atunci nu ne lipsește din casă deoarece este foarte bună și pentru arsurile accidentale ce pot apărea din cauza uleiului încins sau a fierului de călcat. Calmează instant senzația de durere și usturime și împiedică formarea acelor bășici cu apă ce apar imediat după atingerea unui obiect fierbinte.



Acestea sunt produsele pe care le-am folosit cu plăcere în luna iunie. 
Care au fost preferatele voastre?



Kisses!
xo xo xo