duminică, 13 martie 2016

Collective Haul - Cumpărături


În ultime vreme mi s-a deschis apetitul pentru cumpărături, în ciuda faptului că mi-am propus să folosesc ceea ce am deja în materie de creme și produse de îngrijire a feței. Cu toate acestea, mai mereu găsesc scuze pentru a-mi cumpăra câte ceva. Așa s-a întâmplat și în ultima vreme, astfel că m-am ales cu câteva achiziții pe care doresc să vi le arăt și vouă în speranța că poate vă voi inspira în alegerea unor produse.



Unul dintre magazinele mele preferate este Jumbo. Cu greu mă abțin să nu sar calul și să cheltui prea mult deoarece acolo găsesc o mulțime de obiecte drăguțe, dar și utile. La ultima vizită m-am descurcat foarte bine și am cumpărat doar strictul necesar.


- mi-am luat un portfard transparent pentru a-mi ține în el produsele de machiaj pe care le iau după mine la serviciu. Este prefect și ca mărime, dar și ca material pentru că se curăță foarte ușor și, fiind transparent, îmi permite să găsesc lucrurile cu ușurință, fără a scotoci după ele. (3, 99 lei)



- batiste nazale - m-a atras printul ambalajului. Am sperat că sunt și parfumate, însă nu e așa, dar mi-a plăcut că sunt formate din 3 straturi de hârtie. (1, 99 lei)



- mi-am recumpărat top coat-ul Evelyn pentru că usucă foarte repede oja și conferă un luciu asemănător cu cel al manichiurii realizate cu gel. (4, 99 lei)



- mi-am luat acest set de elastice de păr deoarece nu au cusături sau inserții de părți metalice care să rupă firul de păr. Sunt ok, însă nu sunt așa elastice cât mi-ar plăcea mie, deci în viitor nu le voi recumpăra. (2, 99 lei)



 - îmi plac lumânările parfumate și profit de vremea încă rece pentru a le folosi în serile în care doresc să mă relaxez. Această lumânare nu reușește să parfumeze extraordinar de mult încăperea, însă îmi place să o folosesc pentru că produce o flacără destul de mare și luminează frumos camera.  (5, 99 lei)


- set de stickere cu inimioare (4,99 lei) - le folosesc pentru a-mi personaliza agenda

Un alt loc pe care îl vizitez des este magazinul Zara. La ultima vizită mi-am recumpărat parfumul Red Vanilla deoarece îmi place extrem de mult: este elegant, dulceag, fin, cu câteva note florale și nu este foarte puternic, astfel că-l pot purta zi de zi la serviciu. Am ales ambalajul de 30 ml, tocmai pentru a-l avea în poșetă atunci când doresc să-l reaplic. (30 lei/ 30 ml)



Din Cora mi-am luat niște șervețele demachiante care au costat foarte puțin, însă care nu-mi plac deloc pentru că sunt uscate (le prefer pe cele din Lidl că sunt mai bune și au un preț foarte accesibil). Mi-am ales și o cremă de mâini cu argan și unt de shea de la Pielor. A costat foarte puțin (în jur de 4 lei), are un miros plăcut și mi se pare hidratantă, deci o folosesc cu plăcere.



Medicul dermatolog mi-a recomandat două produse pentru depigmentare:


- Avene D-Pigment Legere - pentru piele normală și mixtă, nu îngrașă tenul, nu irită, nu încarcă porii și are un efect blând de exfoliere.(102,7 lei)
-La Roche-Posay Rosaliac CC Cream  - are SPF 30, putere mică de acoperire, conferă pielii un aspect proaspăt și radiant. Este perfectă pentru a obține un machiaj natural de zi cu zi. (70 lei)


M-am hotărât să testez și două produse Amway:


- cremă Artistry Ideal Radiance - este foarte hidratantă, conține proteine din perle, alge roșii, etract de mazăre și mușcate; promite obținerea unui ten radiant și uniformizarea nuanței pielii. (281,22 lei)
- Esență pentru luminozitate Artistry Ideal Radiance - conferă luminozitate și uniformizează nuanța tenului, are un ușor efect de exfoliere, conține lemn dulce, lecitină și Ceramide 3, precum și proteine din perle, alge roșii, extract de mazăre pentru a calma tenul și a-i conferi luminozitate. (382,09 lei)

După o testare mai îndelungată a produselor de îngrijire a feței, voi reveni cu detalii despre efectele acestora. Tot ce pot să spun este că nu-mi irită pielea, ci o hidratează, o exfoliază ușor și am observat că am tenul mai luminos.


Vă doresc o zi excelentă!
xo xo xo 

4 comentarii:

  1. Sa le folosesti pe toate cu drag! Mi-ar placea sa fie Jumbo in toata tara :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Claudia! Poate se vor extinde mai mult cei de la Jumbo si vor avea magazin si in orasul tau. Pupici!

      Ștergere
  2. Of, si eu am probleme cu Jumbo. Imi vine sa cumpar tot magazinul.
    Cum sunt parfumurile Zara? Chiar astazi ma uitam la ele si nu stiam ce sa cred.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Parfumul de la Zara mi se pare bun pentru pretul sau. Nu are miros ieftin sau imbibat cu alcool, deci eu ma declar multumita. Ca si persistenta, nu este etraordinar, insa eu il reaplic pe parcursul zilei. xo

      Ștergere