vineri, 1 ianuarie 2016

Produsele preferate în anul 2015



Iată-ne ajunși în 2016! Sper ca acest An Nou să ne aducă în dar bucurie, sănătate, împlinire și belșug. Și, pentru că la orice început de an obișnuim să alcătuim bilanțuri, să analizăm cele petrecute în anul anterior, m-am hotărât să realizez un top al celor mai îndrăgite produse.






Uleiul hidratant de la Sephora poate fi aplicat pe păr, pe față și pe corp. L-am folosit cu mare plăcere pentru că are o textură light, dar hidratează foarte bine, ajută părul să fie strălucitor și ușor de aranjat. În 2015 am consumat două astfel de recipiente și îl voi recumpăra în continuare.



Pentru machiajul tenului am ales să folosesc Missha Perfect Cover BB Cream pentru un machiaj light, de zi cu zi și Estee Lauder Double Wear pentru un machiaj rezistent, potrivit pentru ocaziile speciale. V-am vorbit despre aceste două produse minunate în postarea de aici.



Apa de toaletă Pleats Please este una dintre aromele mele preferate. Are note florale (bujor, indol) și fructate (pară), îmbinate cu miresme de cedru, vanilie și patchouli, combinație ce îl face un parfum interesant. Mirosul său este puternic și foarte persistent. 



Corectorul Fit me de la Maybelline este extraordinar deoarece are o consistență cremoasă, o acoperire foarte bună și o formulă ce se distribuie uniform pe piele. Sunt la al treilea recipient pentru că mi se pare un produs foarte bun.

Pensula retractabilă tip kabuki de la Real Techniques este perfectă pentru aplicarea fondului de ten, a corectorului, a pudrei, dar și a produselor pentru conturarea feței. Am luat-o cu mine și în călătorii deoarece ambalajul este prevăzut cu capac.

Rujul Calvin Klein în nuanța Venus reprezintă opțiunea mea în materie de rujuri datorită consistenței hidratante, a rezistenței și a culorii. Este un ruj ce se simte foarte plăcut pe buze deoarece nu le încarcă și nu le usucă.



Crema pentru față La Roche-Posay Anthelios XL conține SPF 50 și este potrivită pentru pielea sensibilă. Are o textură fluidă și un finish pudrat. Permite aplicarea fondului de ten, nu conține parabeni, nici parfum. Nu blochează porii, este potrivită și pentru pielea problematică deoarece face parte din rândul produselor dermatocosmetice.

Serul Bee Naturals Moisturizer ajută la reglarea producerii de sebum, reduce inflamațiile și hidratează tenul. Este special creat pentru tenul mixt/gras și problematic, fiind un produs natural. Este perfect pentru o piele frumoasă și sănătoasă.



Crema pentru față Artistry Hydra-V de la Amway este una dintre cele mai bune creme pe care le-am folosit. Este parte a rutinei de seară deoarece are o textură hidratantă, dar lejeră, reduce inflamațiile și uniformizează nuanța tenului. Dimineața observ că pielea este fermă și radiantă.

Închei prin a vă ura un weekend frumos, cu momente minunate!
Vă pup!
xo xo xo

7 comentarii:

  1. La multi ani! Unde ai gasit corectorul Fit Me? L-am cautat in cateva magazine si in online dar nici urma de el! Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulți ani și ție! Am găsit corectorul Fit me pe aoro.ro. Sper să-ți găsești nuanța potrivită!

      Ștergere
  2. Mi-am adus aminte de bb cream-ul Missha, mi-a plăcut și mie mult deși am avut o nuanță cam deschisă. L-am folosit chiar și așa până la ultima picătură. Double Wear îmi place tare, știi, e nr.1 pentru mine în acest moment :D.
    Ce-mi doresc să încerc este parfumul, o să merg la începutul săptămânii în parfumerie să-l testez. Îmi plac parfumurile puternice.
    Un an nou minunat! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulți ani, Aurora! Îți mulțumesc pentru comentariu și pentru urare! Parfumul Pleats Please mi se pare a fi un parfum minunat și deosebit. Sper să-ți placă! Te pup!

      Ștergere
  3. si eu vreau sa incerc crema pentru protectie solara de la La Roche Posay, pentru ca am testat-o o data si mi-a placut! :)
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulți ani! Mie îmi place foarte mult crema de la La Roche Posay deoarece nu are textură grasă și nu lasă urme albe pe ten. Pupici!

      Ștergere
  4. am incercat si eu la roche posay, este extraordinara!

    RăspundețiȘtergere