joi, 31 octombrie 2013

October Empties : Produse terminate luna aceasta


Bună, fetelor!

Iată-ne și la sfârșitul lunii octombrie. Acest lucru înseamnă că este timpul să ne numărăm clipele minunate și, de asemenea și produsele terminate ale acestei luni.





Șampon uscat Trend it up de la Balea - este un produs bunicel, dar prefer să folosesc șamponul uscat de la Batiste.
Șampon Nutri-Gloss Cristal de la L'Oreal Elseve - mi-a plăcut acest produs deoarece lasă părul mătăsos și strălucitor.
Tratament leave-in  3D rescue de la Avon - miroase a curat, părul se aranjează frumos, dar îl cam îmbâcsește.



Cremă antirid Q10max de la Iseree Beauty - este o cremă ce lasă tenul hidratat, dar nu am observat niciun efect asupra ridurilor fine.
Cremă antirid cu acid hialuronic, vitamina E și filtru UV de la Iseree Beauty - este o cremă bună. Lasă tenul fin, hidratat, iar ridurile fine s-au mai estompat.
Apă termală Vichy - calmează, hidratează și conferă prospețime tenului.



Șervețele demachiante de la Pure - îndepărtează foarte bine machiajul, lasă tenul fin, iar acesta se simte revigorant.
Rimel 2 în 1 de la e.l.f. - are într-o parte rimel normal, iar în cealaltă parte rimel rezistent la apă. Nu e cel mai bun rimel pe care l-am folosit, nu conferă foarte mult volum și nici alungire. Este potrivit pentru un look mai natural. Am observat că produsul din tub se usucă cam repede.
Primer pentru gene de la e.l.f. - este un produs care îmi place foarte mult. Rimelul rezistă mai mult timp pe gene, iar acestea au mai mult volum.

 

Cremă reparatoare de la Kingsley House - conține ulei din semințe de zmeură. Mi-a plăcut că lasă pielea hidratată, fiind perfectă pentru pielea călcâielor.
Cremă hidratantă pentru mâini de la Elmiplant - este un produs foarte bun. Se absoarbe rapid, hidratând intens pielea.



Deodorant Playboy Vip -  are un parfum plăcut și este ideal pentru persoanele care nu transpiră mult.
Deodorant Sensitive de la Cien - este blând cu pielea și protejează cu succes împotriva transpirației.
Spray pentru corp cu aromă de pepene de la Avon - acest spray îmi aduce aminte de vară, îmi place cum miroase. Pe piele rămâne un parfum delicat.



Emolient pentru picioare de la Avon - îmi plac aceste produse deoarece lasă pielea picioarelor fină și hidratată. Folosesc emolientul după o zi lungă petrecută la serviciu pentru că ajută la calmarea picioarelor obosite.


Sper să aveți parte de o zi frumoasă și liniștită!
xo xo xo

miercuri, 30 octombrie 2013

DIY : Cum să îți faci demachiant



Bună, fetelor!

Astăzi vreau să vă prezint o modalitate simplă prin care ne putem realiza singure demachiant. Fie că ați rămas fără demachiant și nu ați avut timp să vă cumpărați unul nou, fie că vă doriți un produs ce conține ingrediente delicate cu tenul sau fie că vă doriți să vă distrați făcându-vă propriul demachiant, acest produs este perfect.




Aveți nevoie de:
  • o ceașcă cu apă
  • o linguriță și jumătate de șampon pentru copii (ideal este șamponul care atunci când îți intră în ochi, nu te ustură)
  • 1/8 linguriță de ulei pentru bebeluși
  • un recipient gol și curat


Mod de preparare:

Se amestecă toate ingredientele în recipient. Se agită bine înainte de fiecare utilizare.


Ce am observat:
  • îndepărtează bine machiajul tenului și ochilor
  • nu irită tenul


 


 


 

 Dacă vă hotărâți să vă faceți și voi demachiant, mi-ar face mare plăcere să aflu și părerile voastre.


Fiți optimiste!
xo xo xo




marți, 29 octombrie 2013

Review: Spray pentru descurcarea părului de la Avon



Bună, fetelor!

Anul trecut v-am povestit puțin despre Spray-ul pentru descurcarea părului cu măr verde de la Avon. Pentru că mi-a plăcut mult, am hotărât să-l încerc și pe cel cu aromă de mango.




Îmi place acest produs deoarece:

  • miroase foarte bine, a mango
  • poate fi folosit pe părul umed, cât și pe cel uscat
  • nu încarcă părul
  • după aplicare părul rămâne moale și ușor de periat
  • pulverizatorul dozează cantitate potrivită de produs
  • părul devine ușor de aranjat
  • chiar dacă este creat special pentru copii, are efecte bune și asupra părului adulților
  • nu irită scalpul
  • prețul produsului este accesibil




Ingrediente:
  • aqua
  • butylene glycol
  • phenoxyethanol
  • amodimethicone
  • cetearyl alcohol
  • steareth-21
  • methyl gluceth-10
  • parfum
  • disodium edta
  • behentrimonium chloride
  • trideceth-12
  • ethylhexylglycerin
  • cetrimonium chloride



Puteți cumpăra spray-ul pentru păr din Campania 16, la prețul de 10,99 lei.


Mulțumesc pentru vizită!
Să aveți parte de o zi minunată!
xo xo xo

luni, 28 octombrie 2013

Beauty Tips: Secrete de frumusețe de la vedete



Bună, fetelor!

Vedetele... Le admirăm mereu pe covorul roșu sau pe coperțile revistelor și ne întrebăm cum reușesc să arate așa de bine. Am cules mai multe secrete de frumusețe de la unele vedete cunoscute și aș dori să le împărtășesc și cu voi.





Miranda Kerr
  •  o dată pe săptămână aplică pe păr o mască formată din două ingrediente. Acestea sunt uleiul de măsline și zeama unei lămâi. Miranda lasă masca să acționeze 1-2 ore înainte de șamponare.
  • pentru a avea pielea strălucitoare și hidratată, Miranda folosește ulei de trandafir.


Jessica Alba
  • pentru exfolierea tenului, Jessica amestecă iaurt, ulei de nucă de cocos și cafea măcinată. După exfoliere ea lasă acest amestec să acționeze timp de câteva minute.


Nicole Scherzinger
  • pentru un ten fără imperfecțiuni, Nicole bea multă apă
  • în fiecare zi aplică pe ten o cremă cu factor de protecție SPF 50
  • pentru hidratarea tenului și a pielii corpului folosește ulei de nucă de cocos


Jennifer Aniston
  • folosește tratamente cu vitaminele A și E
  • dimineața își clătește tenul cu apă rece pentru a micșora porii și pentru a reduce cearcănele
  • o dată pe săptămână face baie cu aburi pentru ten



Beyoncé
  • pentru a avea un păr strălucitor și cu volum, Beyonce face tratamente cu ulei cald
  • pentru exfoliere folosește sare de mare
  • pentru hidratarea pielii corpului folosește loțiune pentru copii




Sper că veți găsi această postare utilă! Nu uitați că cele mai importante produse care ne fac frumoase sunt: un suflet bun și un zâmbet cald!

Vă doresc o săptămână frumoasă!
xo xo xo


vineri, 25 octombrie 2013

Favourites of the week: Produsele preferate ale săptămânii



Bună, fetelor!

Astăzi vreau să vă vorbesc puțin despre produsele pe care le-am folosit des în această săptămână și care mi-au plăcut mult.





VitaPro Fusion Protective Moisture Leave-in Hair Treatment de la Giovanni - este un produs organic, nu conține parabeni. Conține multe vitamine și proteine care au rolul de a proteja podoaba capilară împotriva căldurii atunci când ne aranjăm părul și de a repara părul uscat sau deteriorat. Îmi place acest produs deoarece are un miros plăcut, hidratează părul, lăsându-l moale și strălucitor. Găsiți acest tratament aici.

Ingrediente:
Aqua (purified water), tocopherol (vitamin E), citric acid, phenoxyethanol, natural fragrance, *aloe barbadensis (aloe vera) leaf juice, *helianthus annuus (sunflower) seed oil, *glycine soja (soybean) seed extract, *betula alba extract, *malva sylvestris (mallow) extract, *achillea millefolium extract, *chamomilla recutita (matricaria) flower extract, *equisetum arvense extract, *lavandula angustifolia (lavender) extract, *rosmarinus officinalis (rosemary) leaf extract, *salvia sclarea (clary) extract, *thymus vulgaris (thyme) extract, *tussilago farfara (coltsfoot) flower extract, *urtica dioica (nettle) extract.
*USDA Certified Organic


Apă de flori de mușețel de la Apimond -  este un produs destinat tenului sensibil. Miroase bine, a mușețel. Am observat că această apă calmează iritațiile, se absoarbe rapid în piele, tenul se simte fin și proaspăt. Promite să atenueze și cearcănele, dar acest lucru nu este foarte vizibil, poate după o folosire mai îndelungată o să aibă efectele dorite. Această apă conține ingrediente organice: Anthemis Nobilis (Chamomile)  Flower Water, Aqua (Water), Dehydroacetic Acid, Benzyl Alcohol.
Puteți găsi acest produs aici.



Creion alb cu ascuțitoare pentru ochi de la e.l.f. - îmi place acest creion pentru că este moale (se topește la contactul cu pielea) și are o textură cremoasă. Folosesc creionul în colțul interior al ochilor pentru a da luminozitate feței. Găsiți acest produs aici.

 


 

 Deodorant 48h Sensitive Protection de la Cien - am cumpărat acest produs din Lidl. Îmi place deodorantul Cien deoarece miroase foarte bine, protejează împotriva transpirației și nu irită pielea.



Loțiune pentru corp Spiced Apple de la MillCreek - îmi place foarte mult! Miroase a măr și a scorțișoară, se absoarbe rapid în piele, nu conține parabeni, hidratează, iar după aplicarea loțiunii pe piele rămâne un parfum subtil de scorțișoară. Am cumpărat această loțiune la set cu un gel de duș. Găsiți produsele aici.

Ingrediente: Purified water, aloe barbadensis leaf juice, cetearyl alcohol (coconut derived), emulsifying wax, dimethicone, ceteareth-5 (coconut oil derived), calendula officinalis flower extract, chamomilla recutita (matricaria) flower extract, pyrus malus (apple peel) extract, cinnamomum zeylanicum (cinnamon) leaf oil, bisabolol, panthenol, tocopheryl acetate, potassium sorbate, sodium benzoate, natural botanical fragrance blend.



Pentru micul dejun am mâncat în fiecare dimineață Musli crocant cu alune de pădure de la Goody - l-am cumpărat din Lidl. Este foarte gustos și în același timp și sățios. Conține un amestec de fulgi de ovăz, cereale, alune de pădure, stafide, nuci, fulgi de grâu și nucă de cocos rasă.




Care sunt produsele voastre preferate ale acestei săptămâni?

Să aveți un sfârșit de săptămână minunat!
xo xo xo


joi, 24 octombrie 2013

DIY: Bookmark



Bună, fetelor!

Astăzi o să vă arăt cum puteți să vă faceți singure un semn de carte drăguț. Este foarte simplu de realizat.


Pentru a face acest semn de carte aveți nevoie de o coală de hărtie în formă de dreptunghi.


Pasul 1 - Pe orizontală, îndoiți coala pe jumătate.


Pasul 2 - Pe verticală, îndoiți coala pe jumătate.


Pasul 3 - Deschideți coala.


Pasul 4 - Îndoiți colțul de jos al fiecărei jumătăți, pliindu-l pe linia de mijloc dintre cele două părți.


Ar trebui să arate așa:


Pasul 5 - Întoarceți pe partea cealaltă coala.


Pasul 6 - Îndoiți cele două părți de sus.


Ar trebui să arate așa:


Pasul 7 - Desfaceți cele două îndoiduri de la pasul anterior.


Pasul 8 - Îndoiți iar cele două părți, dar numai pâna la linia formată la pasul de mai sus.


Pasul 9 - Îndoiți colțurile. Nu foarte mult, ci până la linia de mijloc.


Gata! Semnul de carte în formă de inimioară așteaptă să fie pus în cartea preferată.




Puteți folosi coli colorate, dar și o coală albă pe care să o pictați cu ce culoare doriți. De asemenea puteți folosi coli de diferite mărimi, depinde de preferințele voastre.

Am realizat și un semn de carte în ton cu anotimpul toamna.

 


 


Dacă vă hotărâți să recreați acest semn de carte, mi-ar face mare plăcere să le văd. Puteți să-mi trimiteți poza pe pagina de Facebook a blogului.

Vă doresc o zi minunată!
xo xo xo

miercuri, 23 octombrie 2013

Review: Lapte demachiant hidratant de la Elmiplant


Bună, fetelor!

Din gama Skin Moisture de la Elmiplant am folosit Loțiunea tonică revigorantă cu nectar de gutuie. Mi-a plăcut foarte mult deoarece lasă pielea revigorată și fresh. Prin urmare, am vrut să încerc și Laptele demachiant hidratant tot din aceeași gamă.



Îmi place acest lapte demachiant deoarece:
  • conține extract de gutuie (aceasta are rolul de a combate inflamațiile, de a tonifica și de a vindeca problemele pielii)
  • conține vitamina E (are efect antiinflamator, reduce ridurile și hidratează tenul)
  • îndepărtează cu succes impuritățile și machiajul tenului
  • nu conține parabeni
  • are un miros plăcut
  • nu irită pielea
  • are o textură cremoasă
  • tenul rămâne hidratat, catifelat și luminos
  • îmbunătățește textura pielii

Recomand acest produs?

Da! Vă recomand acest produs, dar și loțiunea tonică revigorantă din această gamă. Amândouă sunt foarte bune!








Voi ați încercat produse de la Elmiplant? Ce părere aveți despre acestea?


Zâmbiți și fiți optimiste!
xo xo xo 

marți, 22 octombrie 2013

Beauty Tip of the day: Lăptișorul de matcă


Bună, fetelor!

Lăptișorul de matcă este o secreție produsă de către albine pentru a hrăni reginele, deci este un aliment nobil. Este bun pentru sănătatea organismului, dar și pentru frumusețe. Primăvara și toamna se recomandă cure de câte 4-6 săptămâni, timp în care se administrează dimineața înainte de micul dejun, sublingual. Trebuie să vă atenționez că nu are un gust tocmai plăcut, de aceea după ce iau lăptișorul de matcă iau și o linguriță de miere sau beau puțin suc natural de portocale.





Lăptișorul de matcă este un produs ce dă vitalitate organismului. Are în compoziția sa un concentrat de elemente benefice. Acestea sunt:
  • vitaminele A, C, D și E
  • minelale (fier, cupru, fosfor, potasiu, sodiu, zinc)
  • glucide
  • proteine, peptide, factori de creștere
  • vitaminele din grupa B
Lăptișorul de matcă are efect antibacterian, întărește sistemul imunitar și ajută la o bună funcționare a celulelor nervoase. De asemenea are și efect benefic asupra pielii și a părului. Am observat că tenul a devenit mai catifelat și mai luminos, iar părul este mai strălucitor și crește mai repede.



Lăptișorul de matcă mai are și alte atribuții. Acestea sunt:
  • îmbunătățește performanțele fizice (mărește rezistența la efort)
  • stimulează memoria și atenția
  • mărește rezistența la stres 


Eu am cumpărat lăptișorul de matcă de la Plafarul din oraș, la prețul de 17 lei. Sunt încântată de acest produs! Am mai multă energie, părul este strălucitor, sănătos, iar tenul este luminos.

Pe cutie scrie că persoanele care suferă de diabet sau sunt alergice la produsele apicole trebuie să consulte medicul înainte de administrarea lăptișorului de matcă.


Aveți grijă de voi!
xo xo xo