vineri, 18 aprilie 2014

Small shopping haul


Fiind în concediu, am petrecut ultimele zile odihnindu-mă, petrecând timp cu prietenii și cu familia. Weekendul trecut am ieșit în oraș pentru a lua prânzul și am dat o fugă prin mall să văd ce mai este nou prin magazine. De asemenea aveam nevoie de o rochiță pe care să o port în ziua de Paște. Am găsit-o în magazinul Glow la reducere, ceea ce m-a bucurat pentru că mi-au rămas bănuți și pentru alte lucrușoare.




De la Takko am ales această brățară care arată foarte bine în realitate, având aspectul unui obiect de calitate, cu toate că a costat doar 18 lei. Îmi place să port brățara împreună cu ceasul meu auriu.







De la H&M am ales două topuri simple, basic, foarte potrivite pentru a fi purtate pe sub obiectele vestimentare mai transparente. Fiecare a costat 19,90 lei. 





Rochița de care vă vorbeam la început este cea din imagine. Este confecționată dintr-un material ușor ce se așază bine, are prevăzut un cordon în talie pentru a accentua silueta, modelul floral este foarte drăguț, iar prețul mai mult decât accesibil - 40 lei la reducere. Împreună cu rochița am primit și un voucher care îmi permite achiziționarea de produse cu o reducere de 25% pentru cumpărăturile făcute în acest weekend. Super deal!  ^_^




Tot de la Glow am ales această eșarfă colorată. Este potrivită pentru primăvară, părând că a adunat toate florile și toate culorile minunate pe care ni le oferă acest anotimp. O voi purta cu o cămasă albă simplă și jeanși. Eșarfa a costat 20 lei.  



Vă doresc să aveți parte de un Paște fericit alături de cei dragi, inima să vă fie plină de lumină, pace și bucurie!
xo xo xo 

2 comentarii:

  1. Ce frumoasă e rochița! Și-ai primit și voucher de reducere, super tare! Am vrut să intru și eu în Glow weekendul trecut, dar m-am gândit că nu e perioadă de reduceri și că cel mai probabil n-o să-mi iau nimic.
    Îmi place și brățara de la Takko și cred că dă bine cu ceasul auriu. Acum, așa aș vrea și eu un ceas auriu :))!
    Să le porți pe toate cu mare drag! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Aurora! Ma bucur ca iti place rochita. Sunt sigura ca o voi purta cu mare placere. Eu una nu pierd nicio ocazie de a intra in magazine, chiar si atunci cand nu am bani la mine. :) Shoppingul e ca o vanatoare de comori. Te pup! Sa ai parte de un Paste fericit!!!

      Ștergere