marți, 17 martie 2015

Rutina de îngrijire a tenului - partea a II-a (rutina de seară)



Cu două săptămâni în urmă am scris un articol despre rutina de îngrijire a pielii pe care o respect în fiecare dimineață. Astăzi m-am gândit să completez acea postare cu câteva informații despre rutina de seară. Aceasta cuprinde ceva mai multe produse deoarece pe timpul nopții pielea se regenerează și este esențial să folosim seruri deoarece hidratează în profunzime.






Pasul 1: Demachierea și curățarea pielii


-Lapte demachiant L'Oreal Paris - demachiază foarte bine, este blând cu ochii, potrivit tenului sensibil (l-am văzut în DM la un preț de aproximativ 30 lei)
- Apă micelară de la Sephora - îmi place foarte mult acest produs! Îndepărtează și ultimele urme de machiaj sau murdărie, astfel încât pielea rămâne foarte curată.


Pasul 2: Exfolierea 


- exfoliant rosa mosqueta - poate fi folosit zilnic deoarece nu usucă tenul; granulele sunt exfoliante, fiind potrivit de abrazive (nici prea dure cu pielea, însă nici foarte cremoase)
- Dark Angels - este un produs pe bază de cărbune, de aceea îmi place să-l folosesc de două ori pe săptămână. Îl las să acționeze ca și o mască, după care îl îndepărtez cu apă călduță. Produsul are acțiune abrazivă, dar și detoxifiantă.
- perie facială de la Sephora - mă ajută să am pielea foarte curată, curăță porii în profunzime; nu trebuie folosită în exces căci poate provoca iritarea pielii. 


Pasul 3: Hidratare intensă


- ser Estee Lauder - lasă pielea foarte fină!
- ulei de rosa mosqueta - ulei pur 100% - ajută la refacerea pielii uscate, uniformizează nuanța tenului, hidratează, nu irită, nu dăunează pielii cu tendințe acneice, poate fi folosit și pe un ten gras


Pasul 4: Aplicarea cremei de față


- cremă naturală bee naturals (cumpărată de pe iHerb) - nu conține uleiuri, conservanți sau parabeni, este o cremă lejeră, potrivită unui ten mixt sau gras
- Imperialis - este foarte hidratantă, conține ingrediente de calitate care calmează pielea sensibilă și oferă hidratare

Acestea sunt produsele ce mă ajută să am grijă de tenul meu matur (30+) și care îmi conferă hidratarea de care are nevoie pielea mea sensibilă.


Sper că v-a fost utilă această postare!
Să aveți parte de o zi minunată!
Smile!
Kisses! xo xo xo 
Oana

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu