miercuri, 3 iulie 2013

Fursecuri cu fulgi de ovăz și ciocolată

Salutare, dragele mele!

Cine nu are poftă de un desert cu ciocolată pe care să îl savureze într-o după amiază însorită de vară? Și, pentru că este vacanță și avem mai mult timp, ne putem prepara singure gustarea dorită deoarece este mai sănătoasă și are mai puține calorii decât produsele cumpărate din magazine.
Pentru astăzi vă propun o rețetă de fulgi de ovăz cu ciocolată. Cacaua este o importantă sursă de antioxidanți, mai bogată decât vinul roșu, iar fulgii de ovăz conțin fibre, vitamina E, seleniu, zinc, cupru, fier și magneziu.


Ingrediente necesare:
225 g margarină sau unt nesărat
2 căni de zahăr
esență de vanilie
2 ouă
2 căni cu făină
o cană cu fulgi de ovăz
100ml lapte călduț
scorțișoară
o linguriță praf de copt
sare
ciocolată neagră mărunțită
nuci mărunțite


Mod de preparare:
Se preîncălzește cuptorul.
Într-un bol se omogenizează margarina, zahărul și esența de vanilie, la care se adaugă pe rând cele două ouă.
Într-un alt recipient se amestecă celelalte ingrediente uscate. Înainte de a fi utilizați, fulgii de ovăz trebuie înmuiați în laptele cald. Se încorporează cele două amestecuri și se formează biluțe, pe care le aplatizăm și le așezăm într-o tavă pe o foaie de copt. Se dau la cuptor 15 minute.


Poftă bună! xo xo xo

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu