luni, 6 august 2012

Ce cosmetice românești folosim?

Bună, fetelor!

    La Jocurile Olimpice de la Londra sportivii români au reușit să facă numele acestei țări cunoscut de o lume întreagă. Lucrul acesta ne face să ne gândim la cât de patriot e neamul nostru, la cât de mult ne iubim țara, la cât de mult le pasă politicienilor de noi, cetățenii de rând. Tindem să importăm o grămadă de lucruri, de la produse până la gesturi, limbaj, atitudine... Toate aceste gânduri și întrebări ne-au făcut să ne amintim un tag care circula în blogosferă și anume "Ce produse românești folosești?" . Astăzi dorim să răspundem la această întrebare și să vă arătăm ce produse autohtone folosim, ce credem despre ele, dacă au avut rezultate sau nu.


    De ce am ales să cumpărăm și produse românești? Motivele sunt multiple: prețul foarte accesibil, curiozitatea de a le testa, puțin patriotism.


Cremă exfoliantă de duș  Cellulight! Elmiplant - are un miros plăcut, catifelează pielea, nu conține parabeni, are o textură cremoasă, nu este foarte abraziv, poate fi folosit zilnic. Împreună cu crema anticelulitică din aceeași gamă a dat rezultate bune, dar nu spectaculoase.
Cremă depilatoare rapidă Farmec - nu irită pielea, este bună și pentru îndepărtarea părului facial.
Loțiune de corp intensiv- hidratantă Elmiplant - nu conține parabeni, se absoarbe rapid în piele, are un miros plăcut, subtil, hidratează și lasă pielea fină.
Cremă hidratrantă pentru mâini Elmiplant - are un miros delicat de migdale, nu conține parabeni, se absoarbe rapid și hidratează pielea.


Cremă antirid și fermitate pentru ochi Skin Defence de la Elmiplant - hidratează, dar nu am observat un efect asupra cearcănelor și a liniilor fine din jurul ochilor.
Loțiune tonică revigorantă Elmiplant - conține nectar de gutuie și vitamina E, este potrivită pentru tenul normal/mixt, nu conține parabeni sau parafine, lasă pielea hidratată, revigorată, fresh.
Cremă cu vitamina A de la Mebra - foarte bună împotriva acneei


Șampon Anticădere Anti-Hair Loss Gerovital Plant - are un miros foarte plăcut, curăță foarte bine, dar nu am observat un efect de împiedicare a căderii părului.
Ser hidratant termoprotector de la Gerovital Plant - protejează părul atunci când folosim placa sau ondulatorul.


Top 3 produse românești:


Locul I Crema cu vitamina A
Locul II Loțiunea tonică revigorantă Elmiplant
Locul III Crema depilatoare Farmec

Dacă doriți un review amănunțit pentru unul dintre aceste produse, vă rugăm să specificați lucrul acesta în comentarii. Voi ce produse românești preferați? Ne-ar face plăcere să aflăm și părerile voastre. XO


4 comentarii:

  1. Nu am incercat multe produse romanesti dar pana acum imi plac mult Farmec demachiant bifazic si Elmiplant demachiant nutritiv, pentru ochi ambele.
    Cat a costat crema cu vitamina A? E numai pentru acnee?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am incercat produsele mentionate de tine, dar intentionez pe viitor. Crema cu vitamina A costa in jur de 5 lei la Plafar. Nu este numai pentru acnee, ci si pentru hidratarea pielii uscate, mai este utila in arsuri si psoriazis. Multumesc pentru comentariu! XO

      Ștergere
  2. Cam acestea le folosesc si eu si imi plac mult

    RăspundețiȘtergere
  3. Ne bucuram ca iti plac. Credem ca industria cosmeticii romanesti are si ea produse de calitate. Multumim pentru comentariu, Mariana! xo xo

    RăspundețiȘtergere