luni, 22 octombrie 2012

Fall 2012 Fashion Trends

Bună, fetelor!

Acum două săptămâni am cumpărat revista Marie Claire, numărul de octombrie. Am plătit pe ea 9.90 lei și am primit două mostre de creme: una de la Vichy Idealia Pro (atașată de paginile revistei) și una de la ClarinsMulti-Regenerante Jour, la 5 ml (este foarte hidratantă).
Răsfoind paginile revistei am fost plăcut surprinse de conținutul articolelor care abordează femeia ca mamă și soție, ca iubitoare de modă, dar surprind și latura independentă a sexului frumos (articolul Pe drumul libertății ce relatează despre stilul de trai nonconformist al unor femei, acela al hoinarelor ce au ales să trăiască în rulotă, mereu pe drumuri, deși cândva au avut un job bine plătit).

Paginile dedicate unui style book ne-au dezvăluit câteva trenduri în materie de modă :



  •  Se poartă ținuta all black. Negrul este o nonculoare iubită de noi femeile deoarece ne alungește silueta și ne dă o notă de eleganță. Cu toate avem în șifonier o rochie neagră deoarece este foarte versatilă, fiind un element cheie de la care se poate porni în alcătuirea mai multor ținute. 

Noi am ales însă o fustă neagră, lungă, cu talie înaltă, pe care am achiziționat-o de la un magazin second hand la prețul de 1 leu. Pentru a completa ținuta am adăugat o bluză gri petrol și niște botine negre de la Leonardo.





  • Un alt trend în reprezintă stilul milităresc. Recunoaștem că nu ne plac acele cămăși cu imprimeu army deoarece suntem adeptele unui stil vestimentar mai feminin. Am optat pentru un blazer de inspirație army de la Bershka. Este potrivit pentru vremea mai rece, tomnatică, deoarece are căptușeală. Un alt detaliu care ne place este asimetria deoarece este mai lung în spate și mai scurt în față. 





  • O talie accentuată este foarte în trend. O astfel de siluetă se poate obține cu ajutorul centurilor, al curelelor sau printr-o piesă vestimentară cu formă peplum. Am ales din garderobă un sacou pe care l-am cumpărat acum ceva ani dintr-un magazin second hand. Nu știam pe atunci că aceast tip de croi va fi în trend. L-am ales pentru că ni s-a părut interesant și pentru că accentuează silueta.





  • Accentele burgundy reprezintă un alt trend în această toamnă. Era de așteptat deoarece această culoare este reprezentativă pentru natura colorată în tonuri de roșu și pentru sentimentele omenești specifice anotimpului toamna.




Ruj e.l.f, nuanța Charming
Creion de buze e.l.f, nuanța Berry Blush
Ruj Avon, nuanța Magnificent Mauve
Lac de unghii Naty

  • Un ultim trend care ne place este stilul baroc reprezentat de brocarturi și țesături cu fir auriu. Recunoaștem că nu deținem nicio piesă vestimentară ce se încadrează în acest stil, de aceea am trecut pe wish list o geantă cu detalii prețioase și o bluză cu broderii ce ne vor aminti de luxul curților regale de altădată.
Considerăm că trendurile nu trebuie neapărat îmbrățișate dacă nu ni se potrivesc. Trebuie să alegem acele tendințe care ne avantajează, care ne fac să ne simțim frumoase. Moda ar trebui să ne ajute să ne simțim fericite în propriile haine, nu ca niște copii ale unor imagini în care nu ne regăsim stilul. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu