luni, 23 februarie 2015

Paletă de farduri Naras - Review



Astăzi doresc să vă vorbesc despre o paletă de farduri pe care am plătit doar 35 lei. Conține 28 de farduri în nuanțe naturale, fiind perfectă pentru machiajul de zi cu zi.
Doresc să vă prezint mai pe larg acest produs deoarece prețul extrem de mic m-a făcut să stau pe gânduri dacă să îl cumpăr sau nu. Cum nu am găsit review-uri pe niciun blog, m-am gândit că, pe viitor, poate v-ar fi de folos celor care doriți să achiziționați această paletă.






Paletă de 28 farduri de la Naras
Pe spatele ambalajului găsiți ingredientele.
Termen de valabilitate: 36 luni
Preț: 35 lei - o puteți găsi aici.

Am încercat să surprind cât mai bine culorile, însă a fost cam dificil din cauza luminii. Ceea ce pot să vă spun este că nuanțele sunt ceva mai reci decât în imaginea de mai sus. Vă voi arăta însă swatch-uri ale tuturor fardurilor pentru a vă face o impresie despre intensitatea acestora.

Am aplicat fardurile peste un primer de ochi deoarece culorile nu sunt așa de puternice încât să coloreze intens pielea. Am realizat fotografiile la lumină naturală și nu am editat nici una dintre aceste imagini, tocmai pentru a nu vă induce în eroare.




Culorile sunt drăguțe, delicate, în tonuri de roz, maro și bej. Singura care nu îmi place este negrul (prima culoare din imaginea de mai sus) deoarece cu greu se observă pe piele, semănând mai degrabă cu un gri foarte deschis.






Ceea ce nu am reușit să surprind în imagini sunt swatch-uri pentru nuanțele de alb/bej care sunt cam spălăcite și care nu mă încântă foarte tare.

Celelalte culori sunt foarte drăguțe și permit obținerea unor look-uri diferite. În ceea ce privește rezistența, vă pot spune că, aplicate peste un primer, nu creează probleme, stau la locul lor.
Fardurile Naras se aplică ușor, au o consistență ușor prăfoasă, însă nimic ieșit din comun sau care ar putea cauza mari neplăceri.

Părerea mea:
Pentru prețul pe care îl are, își merită toți banii. Găsesc această paletă de farduri foarte utilă, mai ales pentru cele care doresc un machiaj de zi, natural, în tonuri neutre. Este potrivită și pentru cele care nu doresc să investească mulți bani în niște farduri pe care nu le vor folosi în totalitate înainte de a expira (este și cazul meu: decât să plătesc o sumă enormă pe o paletă de farduri care va expira în 2-3 ani și pe care o voi arunca fără a o termina, prefer să investesc banii în altceva, cum ar fi îngrijirea tenului, suplimente alimentare pentru păr, piele și unghii, o geantă...)

Sper că veți găsi utilă această postare. 
Vă urez o săptămână cu spor și multe realizări!
xo xo xo 

5 comentarii:

  1. Am si eu 5 palete de la Naras, insa sunt mai mici, de 12 culori. Imi plac tare mult...insa mi se pare ca sunt mai pigmentate decat trusa asta. Le-am facut swatch-uri aici : http://brilliant-beauty4u.blogspot.ro/2014/09/farduri-naraso-lume-in-culori.html
    Ca si consistenta le aseaman foarte mult cu Sleek :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aceasta paleta este primul produs Naras testat de mine. Imi place, asa ca probabil voi incerca si altele. Mie fardurile mi se par destul de pigmentate tinand cont ca am aplicat pe piele un singur strat de produs.

      Ștergere
  2. Este superba paleta!! Si eu sunt de aceeasi parere cu tine, pentru mine nu se merita sa investesc in produse care vor expira inainte sa le pot termina de folosit. Sa le folosesti sanatoasa! Te pup

    RăspundețiȘtergere